călăuză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂLĂÚZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și spre a-i da indicațiile sau explicațiile necesare; ghid.
2. Persoană care îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător.
3. Îndreptar, ghid. [
Var.:
călăúz s. m.] – Din
tc. kılavuz, ngr. kalaúzis.