cahlă - explicat in DEX

cahlă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÁHLĂ, cahle, s. f. 1. (Reg.) Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. 2. Placă de teracotă sau de faianță folosită la construcția sobelor. – Din ucr. kahlja.

cahlă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cáhlă (cáhle), s. f. – 1. (Bucov.) Sobă de cărămizi din lut ars. – 2. (Mold. și Bucov.) Coșul sobei. – Var. (Trans.) căhală, s. f. (placă de faianță). Germ. Kachel (Cihac, II, 37; Mîndrescu, Infl. germ., 33; Borcea, 180; Gáldi, Dict., 191), prin intermediul pol., ceh. kachel, rut. kahlja, slov. kachla.

cahlă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CÁHLĂ, cahle, s. f. (Reg.) 1. Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. 2. Placă de teracotă sau de faianță pentru sobe. – Ucr. kahlja.

cahlă (Dicționaru limbii românești, 1939)
cáhlă f., pl. e (rus. rut. káhlĕa și káflĕa, d. germ. kachel, id.). Nord. Hornu gros de deasupra vetreĭ la casele de moda [!] veche, numită une-orĭ și ursoaĭcă: cahla (hogeagu) se termina în pod (Șez. 36, 35).

cahlă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cáhlă (ca-hlă) s. f., g.-d. art. cáhlei; pl. cáhle

cahlă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cahlă f. Mold. și Tr. olanul pe unde iese fumul din cuptorul țăranului. [Nemț. KACHEL].

cahlă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CÁHLĂ, cahle, s. f. 1. Placă de teracotă sau de faianță folosită la construcția sobelor. 2. (Reg.) Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. — Din ucr. kahlja.