cabazlâc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CABÁZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (
Înv. și
reg.) Păcăleală, poznă, glumă. – Din
tc. [hok]
kabazlik.cabazlâc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CABAZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (
Înv.) Păcăleală, poznă, glumă. –
Tc. [hok]
kabazlik.cabazlâc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cabazlấc (
înv.,
reg.)
s. n.,
pl. cabazlấcuricabazlâc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cabazlâc n. Mold. poznă, glumă proastă:
nu-i aci locul de spus cabazlâcuri AL. [Turc. HOKKABAZLYK].
cabazlâc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CABAZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (
Înv. și
reg.) Păcăleală, poznă, glumă. — Din
tc. [hok]
kabazlık.