cioată (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOÁTĂ s. f. v. ciot.cioată (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cioátă (buturugă, nod de arbore) (
pop.)
(cioa-) s. f.,
g.-d. art. cioátei; pl. cioátecioată (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cioată f. Mold. buturugă. [V.
ciot].
cioată (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOÁTĂ s. f. v. ciot.cĭoată (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭoátă f., pl.
e (d.
cĭot). Buturugă, cĭotac, bucată de rădăcină orĭ de trunchĭ rămas în pămînt orĭ scos.