cioancă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOÁNCĂ, cioance, s. f. (
Reg.) Lulea cu coadă scurtă. –
Et. nec.cioancă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cioáncă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. cioáncei; pl. cioáncecioancă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cioancă f. Mold. lulea scurtă:
își aprinde cioanca CR. [V.
cionc].
cioancă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOÁNCĂ, cioance, s. f. (
Reg.) Lulea cu coadă scurtă. —
Et. nec.cĭoancă (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭoáncă f., pl.
e și
cĭoncĭ (ung.
csonka, cĭunt).
Nord. Lulea scurtă.