cărucioară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂRUCIOÁRĂ, cărucioare, s. f. Diminutiv al lui
căruță. –
Căruță +
suf. -ioară.cărucioară (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂRUCIOÁRĂ, cărucioare, s. f. Diminutiv al lui
căruță.cărucioară (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cărucioáră (rar)
(-cioa-) s. f.,
g.-d. art. cărucioárei; pl. cărucioárecărucioară (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cărucioară f. căruță mică și ușoară (mai ales de poștă).
cărucioară (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂRUCIOÁRĂ, cărucioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui
căruță. — Căruță +
suf. -ioară.cărucĭoară (Dicționaru limbii românești, 1939)cărucĭoáră (
oa dift.) f., pl.
e. Căruță mică.