bălălăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂLĂLĂÍ, bălălăiesc, vb. IV.
Intranz. A se bălăbăni (
1). – Formație onomatopeică.
bălălăi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂLĂLĂÍ, bălălăiesc, vb. IV.
Intranz. A se bălăbăni (
1). – Onomatopee.
bălălăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bălălăí (a ~) (rar)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. bălălăiésc, imperf. 3
sg. bălălăiá; conj. prez. 3
să bălălăiáscăbălălăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂLĂLĂÍ, bălălăiesc, vb. IV.
Intranz. (Rar) A se bălăbăni (
1). — Formație onomatopeică.
bălălăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bălălăì v. Mold. V.
bănănăì: să bălălăești ca într’un suman AL.