buiestraș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUIESTRÁȘ, buiestrași, adj.,
s. m. (Cal) care merge în buiestru (
1); buiestru (
2). –
Buiestru +
suf. -aș.buiestraș (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUIESTRÁȘ, buiestrași, s. m. (Adesea adjectival) Cal care merge în buiestru. – Din
buiestru +
suf. -aș.buĭestraș (Dicționaru limbii românești, 1939)buĭestráș, -ă adj. Care merge’n buĭestru:
cal buĭestraș. – Și
bo- (vest). V.
trăpaș.buiestraș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)buiestráș (-ies-) adj. m.,
s. m.,
pl. buiestráșibuiestraș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)buiestraș m. cal în buiestru.
buiestraș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUIESTRÁȘ, buiestrași, adj.,
s. m. (Cal) care merge în buiestru (
1); buiestru (
2). –
Buiestru +
suf. -aș.