butirină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUTIRÍNĂ s. f. Ester al glicerinei cu acidul butiric, unul dintre principalii componenți ai grăsimilor. – Din
fr. butyrine.butirină (Dicționar de neologisme, 1986)BUTIRÍNĂ s.f. Substanță grasă care se găsește în unt, formată din acid butiric și glicerină. [< fr.
butyrine, cf. lat.
butyrum – unt].
butirină (Marele dicționar de neologisme, 2000)BUTIRÍNĂ s. f. substanță grasă din acid buritic și glicerină, în unt. (< fr.
butyrine)
butirină (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUTIRÍNĂ s. f. Ester rezultat din combinarea acidului butiric cu glicerina; este unul dintre principalii componenți ai grăsimilor. –
Fr. butyrine.butirină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)butirínă s. f.,
g.-d. art. butiríneibutirină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUTIRÍNĂ s. f. Ester al acidului butiric cu glicerina; lichid uleios, incolor cu gust amar, unul dintre principalii componenți ai grăsimilor. — Din
fr. butyrine.