butcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÚTCĂ, butci, s. f. (
Înv.) Caleașcă. – Din
ucr. budka.butcă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bútcă (bútci), s. f. – Caleașcă.
Rut. butka, budka (Cihac, II, 31; Sanzewitsch 198; DAR); din
pol. buda „colibă; capotă de trăsură”,
cf. buda.butcă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÚTCĂ, butci, s. f. (
Înv. și
arh.) Caleașcă. –
Ucr. budka.butcă (Dicționaru limbii românești, 1939)bútcă f., pl.
ĭ (rus.
búdka, gherita, butca, dim. d.
búda, baracă, d. vgerm.
bûde, azĭ
bude, baude, baracă. V.
budă, bujdă). Trăsură de lux acoperită (cupeŭ), cum era la modă pe la 1848 (V.
rădvan). Gherită. Căsuță de cîne (Sadov.). V.
cocă 1.butcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bútcă (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. bútcii; pl. butcibutcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)butcă f. Mold. caleașcă:
trase butca dinaintea bordeiului AL. [Rut. BUDKA, bordeiu (v.
botcă) și un fel de trăsură].
butcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÚTCĂ, butci, s. f. (
Înv.) Caleașcă. — Din
ucr. budka.