busuioc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUSUIÓC, -OÁCĂ, busuioci, -oace, subst.,
adj. I. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (
Ocimum basilicum). ◊ Compuse:
busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (
Amaranthus caudatus);
busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (
Prunella vulgaris).
2. S. n. (
Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans.
II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (
I 1). ♦
Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșu-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat,
f.) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță. [
Var.:
bosuióc s. n.] – Din
bg. bosilek, scr. bosiljak.