buruiană - explicat in DEX

buruiană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BURUIÁNĂ, buruieni, s. f. (Pop.) Nume generic pentru diverse plante erbacee necultivate. ◊ Buruiană de leac = plantă medicinală. ♦ Nume dat unor plante necultivate comestibile. [Pl. și: buruiene. – Var.: buruián s. n.] – Din bg., scr. burjan.

buruiană (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
buruiánă (-iéne), s. f. – Bălărie, în general, plantă erbacee care crește spontan. – Var. bur(ă)iană, bur(u)ian, bur(u)(i)eniță, bur(u)(i)enuță. Sl. burjanŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 34; Berneker 103); cf. bg. buren, sb. burjan, rus. burjan, mag. burján. Trebuie semnalat că Berneker consideră cuvîntul „de origine obscură” în cadrul limbii sb. – Der. buruieniște, s. f. (hățiș); buruienos, adj. (năpădit de buruieni); îmburuiena, vb. (a năpădi buruienile un teren).

buruiană (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
buruiană s. f. sg. (tox.) canabis.

buruiană (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BURUIÁNĂ, buruieni, s. f. (Pop.) Nume pentru diverse plante erbacee necultivate (afară de iarbă), care dăunează semănăturilor când cresc printre ele. ◊ Buruiană de leac = plantă medicinală. ♦ Nume dat unor plante necultivate comestibile. [Pl. și: buruiene. – Var.: buruián s. n.] – Bg., sb. burjan.

buruĭană (Dicționaru limbii românești, 1939)
buruĭánă f., pl. ĭene și ĭenĭ (d. buruian). Plantă mică erbacee (dar nu ĭarbă care acoperă cîmpurile saŭ care se cosește p. fîn), ca: loboda, știru, patlagina, cucuta, mătrăguna și altele, maĭ ales vorbind de cele care îneacă semănăturile. Buruĭana cinească, breĭ (V. mercurială); buruĭană pucĭoasă, pucĭoacnă.

buruiană (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
buruiánă s. f., g.-d. art. buruiénii; pl. buruiéni

buruiană (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
buruiană f. 1. iarbă în genere; 2. iarbă rea, bălărie; 3. pl. ierburi de leac, plante medicinale; 4. numire generală pentru plantele erbacee: buruiană de bubă rea, spanac porcesc; buruiană câinească, breiu; buruiană de cinci degete, scrintitoare; buruiană de friguri, laptele câinelui; buruiană de lungoare, leuștean; buruiene domnești, văzdoagă. [Munt. buriană = slav. BURĬANŬ].

buruiană (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BURUIÁNĂ, buruieni, s. f. Nume generic penfru diverse plante erbacee necultivate. ◊ Buruiană de leac = plantă medicinală. ♦ Nume dat unor plante necultivate comestibile. [Pl. și: buruiene. — Var.: buruián s. n.] — Din bg., sb. burjan.