burluĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)burlúĭ n., pl.
ĭe (rudă cu
burlan, corlan, gurluĭ, gurguĭ, țurluĭ, țurloĭ). Burlan, țeavă, tub. Canulă. – În Trans.
burloĭ, pl.
oaĭe, cĭucĭuru urcĭoruluĭ. V. și
urloĭ.burlui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)burlúi s. n.,
pl. burlúie