buimăceală - explicat in DEX

buimăceală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUIMĂCEÁLĂ, buimăceli, s. f. Buimăcire. – Buimăci + suf. -eală.

buimăceală (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUIMĂCEÁLĂ, buimăceli, s. f. Buimăcire. – Din buimăci + suf. -eală.

buĭmăceală (Dicționaru limbii românești, 1939)
buĭmăceálă f., pl. elĭ. Amețeală, zăpăceală, năuceală.

buimăceală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
buimăceálă s. f., g.-d. art. buimăcélii; pl. buimăcéli

buimăceală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
buimăceală f. amețeală: trezind’o din buimăceala în care căzuse ISP.

buimăceală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BUIMĂCEÁLĂ, buimăceli, s. f. Buimăcire. — Buimăci + suf. -eală.