bui - explicat in DEX

bui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUÍ, buiesc, vb. IV. Intranz. A da năvală, a năvăli, a se înghesui. – Cf. scr. bujati.

bui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
buí (-uésc, -ít) vb. – A năvăli, a se repezi, a da buzna. Sl. buiti sę, bujǫ sę pe care dicționarele îl traduc prin „in deliciis vivere”, dar al cărui sens pare a fi fost „sese (in deliciis) praecipitare”, cf. sb., cr. bujati „a fi furios”, pol. bujać „a-și ieși din fire” rom. buiac. Înv.

bui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUÍ, buiesc, vb. IV. Intranz. 1. A chema, a da semnale prin strigăte, sunând din corn etc. ♦ A răsuna, a vui. 2. A urca (la deal). 3. A da năvală. – Comp. sb. bujati.

bui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
buí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiésc, imperf. 3 sg. buiá; conj. prez. 3 să buiáscă

bui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BUÍ, buiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A da năvală, a năvăli, a se înghesui. — Cf. sb. bujati.