buhăială(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) BUHĂIÁLĂ1,buhăieli, s. f. (Rar) Faptul de a se buhăi1. – Buhăi1 + suf. -eală.
buhăială(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) BUHĂIÁLĂ2,buhăieli, s. f. (Reg.) Faptul de a buhăi2. – Buhăi2 + suf. -eală.
buhăială(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) BUHĂIÁLĂ1,buhăieli, s. f. (Rar) Faptul de a se buhăi1.
buhăială(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) BUHĂIÁLĂ2,buhăieli, s. f. (Rar) Faptul de a buhăi2.
buhăială(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) buhăiálă (reg., rar) s. f., g.-d. art. buhăiélii; pl. buhăiéli
buhăială(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) BUHĂIÁLĂ1,buhăieli, s. f. (Pop.) Faptul de a se buhăi1. — Buhăi1 + suf. -eală.
buhăială(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) BUHĂIÁLĂ2,buhăieli, s. f. (Reg.) Faptul de a buhăi2 — Buhăi2 + suf. -eală.