bucată (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUCÁTĂ, (
I)
bucăți, (
II)
bucate, s. f. I. 1. Parte tăiată, ruptă, desfăcută dintr-un corp solid, dintr-un întreg; dărab. ♦ (Determinat prin „de drum”, „de cale” sau presupunând această determinare) Distanță, porțiune. ♦ (Determinat prin „de vreme”, „de timp” sau presupunând această determinare) Interval, perioadă. ♦ (În limbajul comercial și în cel industrial) Exemplar, piesă, parte, unitară dintr-un ansamblu, dintr-o mulțime de obiecte de același fel. ◊
Expr. A vinde (sau
a cumpăra)
cu bucata = a vinde (sau a cumpăra) cu amănuntul, în detaliu.
A plăti cu bucata (sau, rar
bucată) = a plăti munca după numărul de piese executate; a plăti în acord.
A face ceva din bucăți = a confecționa, a încropi ceva din părți sau piese care provin din ansambluri diferite.
Om dintr-o bucată = om integru.
2. Operă (sau fragment unitar) literară sau muzicală de dimensiuni relativ reduse.
II. (La
pl.) (Feluri de) mâncare. ◊
Expr. A face (
cuiva)
bucata = a face (cuiva) cu intenție un lucru neplăcut, un rău, a-i provoca o încurcătură. ♦ (
Pop.) (Recoltă de) grâne, cereale. –
Lat. buccata.bucată (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bucátă (-ți), s. f. –
1. Parte tăiată, desprinsă dintr-un întreg; dărab. –
2. Mîncare, fel de mîncare. –
3. Alimente, hrană. –
4. (
Pl.) Cereale, recoltă, grîu. –
5. (Înv.,
Mold.) Avere, avut, bogăție. –
6. (
Arg.) Bilet de o sută de lei. –
7. (
Arg.) Hoție, operație organizată de mai mulți din bandă. –
8. (
Arg.) Mișcare greșită. –
Mr. bucată. Lat. bŭccata (Pușcariu 227; REW 1358; Candrea-Dens., 191; DAR);
cf. it. boccata, fr. bouchée, prov.,
sp.,
port. bocado, toți cu accepția etimologică de „bucată care se pune dintr-o dată”;
cf. și
it. boccone, de unde
sb. bokun „bucată”. Asupra semantismului,
cf. DAR. Lahovary 318 crede că sensul de „cereale” este anterior epocii indo-europene. –
Pl. este
bucate pentru sensurile 2-5.
Cf. și
bucă, îmbuca. Der. bucătar, s. m. (bărbat care are meseria de a găti mîncare);
bucătăreasă, bucătăriță, s. f. (femeie care are meseria de a găti mîncare);
bucătărie, s. f. (cameră în care se gătește mîncarea);
bucăți, îmbucăți, vb. (a face bucăți);
îmbucături, vb. (a face bucăți de luat în gură pentru a hrăni un copil). Din
rom. a trecut în
rut. bukata, bokata, pol. bukat, rus. bukatka (Miklosich,
Fremdw., 80; Candrea,
Elemente, 403; Berneker 90),
mag. bukáta.bucată (Dicționar de argou al limbii române, 2007)bucată, bucate s. f. (deț.) lovitură cu pumnul.
bucată (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUCÁTĂ, (I) bucăți, (II) bucate, s. f. I. 1. Parte tăiată sau ruptă dintr-un corp solid; fragment, frântură. ◊
Expr. A face (sau
a rupe, a tăia etc.)
bucăți (sau
în bucăți sau
bucăți-bucăți) = a rupe (sau a tăia etc.) în părticele mici de tot.
2. Parte dintr-un întreg considerată ca o unitate.
O bucată de stofă. ◊
Expr. Om dintr-o bucată = om cu caracter integru. ♦ Porțiune, de dimensiuni și forme determinate, dintr-un produs fabricat.
Bucată de zahăr. ♦ Unitate de numărare; exemplar. ◊
Expr. Cu bucata = cu amănuntul.
A plăti cu bucata = a plăti în acord.
A face (cuiva)
bucata = a crea (cuiva) o încurcătură, a face (cuiva) un rău. ♦ (Determinat prin „de drum”, „de cale” etc.) Distanță. ♦ (Determinat prin „de timp”, „de vreme” etc.) Interval.
3. Operă literară sau muzicală (de proporții mai reduse).
II. (La
pl.)
1. (Feluri de) mâncare.
2. Cereale, grâne.
3. (
Reg.) Vite. –
Lat. *buccata.bucată (Dicționaru limbii românești, 1939)bucátă f., pl.
ățĭ (d.
bucă, adică „îmbucată, îmbucătură”). Fragment, parte din ceva:
o bucată de pîne. Obĭect întreg, dar considerat ca parte din ceva:
o bucată de pînză. Pĭesă, articul:
aparatu se desface în maĭ multe bucăți. Fragment dintr’o operă literară:
o bucată din satirele luĭ Eminescu. Operă (pĭesă) muzicală orĭ literară:
o bucată de muzică, de teatru. Spațĭu, timp:
o bucată de loc, de vreme. Pl.
ate. Mîncărĭ, alimente preparate p. masă:
bune bucate! Cereale, produse ale plugăriiĭ. – În nord și
bî-.bucată (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bucátă (parte, porțiune, exemplar, operă)
s. f.,
g.-d. art. bucắții; pl. bucắți; abr. buc.bucată (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bucată f. (pl.
bucăți);
1. o parte dintr’un tot:
bucată de zahăr; 2. obiect complet:
bucată de pânză, de argintărie; 3. fig. parte dintr´o operă literară:
bucăți alese din autori; 4. operă de artă, obiect de artă:
bucată de muzică, bucată de teatru; 5. spațiu, interval:
după o bucată de vreme, merse o bucată de loc. [Lat. *BUCCATA, îmbucătură, de unde noțiunea de fărâmă sau fragment, în primul rând de mâncare și apoi generalizat]. V.
bucate.bucată (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUCÁTĂ, (
I)
bucăți, (
II)
bucate, s. f. I 1. Parte tăiată, ruptă, desfăcută dintr-un corp solid, dintr-un întreg; fragment, dărab. ♦ Determinat prin „de drum”, „de cale” sau presupunând această determinare) Distanță, porțiune. ♦ (Determinat prin „de vreme”, „de timp” sau presupunând această determinare) Interval, perioadă. ♦ (În limbajul comercial și în cel industrial) Exemplar, piesă, parte unitară dintr-un ansamblu, dintr-o mulțime de obiecte de același fel. ◊
Expr. A vinde (sau
a cumpăra)
cu bucata = a vinde (sau a cumpăra) cu amănuntul, în detaliu.
A plăti cu bucata (sau, rar
bucată) = a plăti munca după numărul de piese executate; a plăti în acord.
A face ceva din bucăți = a confecționa, a încropi ceva din părți sau piese care provin din ansambluri diferite.
Om dintr-o bucată = om integru.
2. Operă (sau fragment unitar) literară sau muzicală de dimensiuni relativ reduse.
II. (La
pl.) (Feluri de) mâncare. ◊
Expr. A face (cuiva) bucata = a face (cuiva) cu intenție un lucru neplăcut, un rău, a-i provoca o încurcătură. ♦ (
Pop.) (Recoltă de) grâne, cereale. —
Lat. buccata.