bucată (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUCÁTĂ, (
I)
bucăți, (
II)
bucate, s. f. I. 1. Parte tăiată, ruptă, desfăcută dintr-un corp solid, dintr-un întreg; dărab. ♦ (Determinat prin „de drum”, „de cale” sau presupunând această determinare) Distanță, porțiune. ♦ (Determinat prin „de vreme”, „de timp” sau presupunând această determinare) Interval, perioadă. ♦ (În limbajul comercial și în cel industrial) Exemplar, piesă, parte, unitară dintr-un ansamblu, dintr-o mulțime de obiecte de același fel. ◊
Expr. A vinde (sau
a cumpăra)
cu bucata = a vinde (sau a cumpăra) cu amănuntul, în detaliu.
A plăti cu bucata (sau, rar
bucată) = a plăti munca după numărul de piese executate; a plăti în acord.
A face ceva din bucăți = a confecționa, a încropi ceva din părți sau piese care provin din ansambluri diferite.
Om dintr-o bucată = om integru.
2. Operă (sau fragment unitar) literară sau muzicală de dimensiuni relativ reduse.
II. (La
pl.) (Feluri de) mâncare. ◊
Expr. A face (
cuiva)
bucata = a face (cuiva) cu intenție un lucru neplăcut, un rău, a-i provoca o încurcătură. ♦ (
Pop.) (Recoltă de) grâne, cereale. –
Lat. buccata.