brut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRUT, -Ă, bruți, -te, adj. 1. Care se găsește în stare naturală, încă neprelucrat; care nu a fost încă transformat în produs finit.
2. (Despre greutatea mărfurilor) Care este socotit împreună cu ambalajul, vasul etc. în care se află, din care nu s-a scăzut daraua; (despre un venit) care a fost socotit împreună cu cheltuielile, impozitele etc. aferente. – Din
lat. brutus, fr. brut.brut (Dicționar de neologisme, 1986)BRUT, -Ă adj. (
Despre materii) În stare naturală; (
despre compuse) netransformat într-un alt produs finit, neterminat.
2. (Op.
net;
despre greutatea unei mărfi) Din care nu s-a scăzut daraua; (
despre venit) din care nu au fost scăzute cheltuielile. [Cf. it.
bruto, fr.
brut, lat.
brutus].
brut (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)brut (-turi), s. n. – Pîine neagră.
Sl. brotŭ, de la
v. germ. brot (›
germ. Brot),
cf. Cihac, II, 29. Cuvînt
înv., puțin folosit. –
Der., de uz curent:
brutar, s. m. (persoană care face sau vinde pîine);
brutăreasă, s. f. (femeie care face sau vinde pîine; soția brutarului);
brutăresc, adj. (de brutari);
brutărească, s. f. (dans tipic);
brutărie, s. f. (clădire unde se face sau se vinde pîinea).
brut (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)brut (brútă), adj. – Neprelucrat, ordinar, necizelat.
Fr. brut. –
Der. brută, s. f., din
fr. brute; brutal, adj., din
fr. brutal; brutalitate, s. f., din
fr. brutalité; brutaliza, vb., din
fr. brutaliser; abrutiza, vb., din
fr. abrutir, tratat ca în echivalența
simbol-simboliza, general-generaliza etc.
brut (Marele dicționar de neologisme, 2000)BRUT, -Ă adj. 1. care se găsește în stare naturală, neprelucrat, încă netransformat într-un produs finit. 2. (despre greutatea mărfurilor) total, inclusiv greutatea ambalajului; (despre venituri) din care nu au fost scăzute cheltuielile de producție, pierderile, impozitul etc. (< lat.
brutus, fr.
brut, it.
bruto)
brut (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRUT, -Ă, bruți, -te, adj. 1. (Despre o materie primă) Care se găsește în stare naturală, încă neprelucrat; (despre un produs în stare de prelucrare) care n-a fost încă transformat în produs finit.
2. (Despre greutatea mărfurilor) Din care nu s-a scăzut daraua; (despre un venit) din care nu s-au scăzut cheltuielile, impozitele etc. –
Lat. lit. brutus (
fr. brut).
brut (Dicționaru limbii românești, 1939)1) brut n., pl.
urĭ (sas.
brut, germ.
brot, pîne de unde și vsl.
brotŭ).
Munt. Vechĭ. Pîne neagră, mai ales soldățească. – V.
pită.brut (Dicționaru limbii românești, 1939)*2) brut, -ă adj. (fr.
brut, d. lat.
brutus, greoĭ, stupid). Care nu e format, necĭoplit, grosolan:
om brut. Cum l-a produs natura, nativ:
diamant, aur brut. Zahăr brut, nerafinat.
Corp brut, inert, fără vĭață, ca o peatră.
Produs brut, acela din care nu s’au scos cheltuĭelile, în opoz. cu
net. Greutate brută, aceĭa din care nu s’a scăzut daraŭa. Adv. În mod brut:
a socoti brut.brut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brut adj. m.,
pl. bruți; f. brútă, pl. brútebrut (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)brut n. pâine neagră, pită (învechit). [Nemț. BROT, printr’un intermediar săsesc].