brustur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRÚSTUR s. m. v. brusture.brustur (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRÚSTUR s. m. v. brusture.brustur (Dicționaru limbii românești, 1939)brustúr și
brustúre m. (got. gep.
burst, țep, ghimpe, dim.
burstilo, de unde s’a făcut
*brustilo, apoĭ
brusture; vgerm.
burstia, țep, de unde fr.
brosse, tufă, perie; ngerm.
borste, anglosaxon
byrst, brystl, țep, păr de porc; engl.
bristle, țep, păr de porc,
bur [d.
*burz și
*burzu], țepos, zbîrlit. V.
bursuc. Cp. cu
fluture, strugure, vĭezure). Lipan, o buruĭană din familia compuselor (
scaĭ), cu frunze marĭ cît niște pălăriĭ (
lappa saŭ
arctium).
Brustur dulce, captalan.
Brusturu oiĭ, o lăptucă veninoasă cu frumoase florĭ galbene, numită și
brustan (cp. cu sîrb.
brstan, ĭederă) și
clococĭov (
buphtalmum cordifolium saŭ
telekia speciosa).
brustur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRÚSTUR s. m. v. brusture.