brustan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRUSTÁN, brustani, s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule la vârful tulpinii și cu miros caracteristic plăcut (
Telekia speciosa). –
Cf. brusture.brustan (Dicționaru limbii românești, 1939)brustán V.
brustur.brustan (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)brustán, -i, s.n. – (bot.) Brustur(e), plantă cu frunze mari și late, cu flori purpurii dispuse în inflorescență sferică, țepoasă. Ciulin, scai (Actium lappa). Se utiliza pentru obținerea culorii negre, în amestec cu arin, sovârf, coji de nucă. ♦ (Med. pop.) Frunzele crude se puneau pe răni, buboaie, umflături, pe pielea arsă de soare; pentru dureri de șale și de piept (Butură 1979). Rădăcina, recoltată înainte de înflorire (în martie-aprilie) conține insulină (40
). Stimulează funcțiile renale; scade zahărul din sânge (Dumitru 1992: 90). – Cuvânt autohton, cf. alb. brushtullë, cu arhetipul *brustul, de la rad. i.-e. *bhrez-s- „a încolți, a crește” (Russu 1981; Brâncuși 1983).brustan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRUSTÁN, brustani, s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule la vârful tulpinii și cu miros caracteristic plăcut
(Telekia speciosa). —
Cf. brusture.