brudiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRUDÍU, -ÍE, brudii, adj. (
Reg.) Tânăr, nevârstnic;
p. ext. fără judecată; brudnic. –
Et. nec.brudiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRUDÍU, -ÍE, brudii, adj. (
Reg.) Tânăr, nevârstnic.
brudiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)brúdiŭ, -ie adj. (cp. cu rut.
brudiĭ, murdar).
Mold. Trans. Nevîrstnic, minor. Simplu, naiv, lud. – Și
brúdiv (Dos.) și
brudátic. La Negr.
brúdnic.brudiu (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)brudíu, brudie, adj. – Tânăr, necopt, naiv, prostuț, fără judecată (Țiplea 1906; Papahagi 1925): „Ce haznă ți-i de crăiie / Dacă mintea ți-i brudie” (Țiplea 1906). – Et. nec. (MDA, NDU).
brudiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brúdiu (
reg.) [
diu pron. dyu]
/brudíu adj. m.,
f. brúdie (-di-e)/brudíe; pl. m. și
f. brúdii/brudíibrudiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRÚDIU, -IE, brudii, adj. (
Reg.) Tânăr, nevârstnic;
p. ext. fără judecată; brudnic. [
Acc. și:
brudíu, -íe] —
Et. nec.