brucă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)brúcă (-ci), s. f. – Vătrai. Origine necunoscută. DAR îl pune în legătură cu
it. brocco, fr. boche. –
Der. bruci, vb. (a ațîța; a înțepa);
brucer (
var. brucelnic),
s. n. (băț cu care se mestecă mămăliga);
brucoi, s. n. (agrafă);
bruceală, s. f. (acțiunea de a face găuri cu un băț pentru a pune sămînța);
brucitură, s. f. (gaură pentru sămînță).