brotăcel(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) BROTĂCÉL,brotăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui brotac; răcănel. 2. (Ornit.; rar) Florinte. – Brotac + suf. -el.
brotăcel(Dicționar de argou al limbii române, 2007) brotăcel,brotăcei s. m. (dim.) copil mic.
brotăcel(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) BROTĂCÉL,brotăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui brotac.2. (Ornit.) Florinte.
brotăcel(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) brotăcél s. m., pl. brotăcéi, art. brotăcéii
brotăcel(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) BROTĂCEL,brotăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui brotac, răcănel. 2. (Ornit.; rar) Florinte. — Brotac + suf. -el.