brotac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BROTÁC, brotaci, s. m. (
Zool.) Broatec. – Probabil refăcut din
brotăcel (după modelul lui
gândac –
gândăcel etc.).
brotac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)brotác (brotáci), s. m. – Animal amfibiu înrudit cu broasca. –
Var. brotec, bro(a)tic, brotac, brotan, brotoc(ar), buratec, buratic. Lat. *
brotāchus, din
gr. βροτάχος, forma ionică, de la βάτραχος (Pușcariu,
Conv. lit., XXXV, 831; Thumb 12; Meyer 47; Candrea-Dens., 184; REW 1333; DAR; Philippide, II, 634; Pascu, I, 221; Diculescu,
Elementele, 420; Skok,
ZRPh., LIV, 481; Rosetti, II, 67);
cf. alb. bretëk, calabr. vratiku. Buratec presupune o contaminare cu
bură. Der. brotăcel, s. m. (brotac; cintezoi, Fringilla chloris);
brotăcime, s. f. (mulțime de brotaci). Din
rom. pare a proveni
bg. botrak (Alisma plantago),
cf. Capidan,
Raporturile, 215.
brotac (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BROTÁC, brotaci, s. m. Broatec. –
V. broatec.brotac (Dicționaru limbii românești, 1939)brotác și
broátec m. (ion.
brotahos, at.
bátrahos, broască, de unde și alb.
brétăk. V.
broască și
batracian). O broscuță verde care trăĭește pin cîmpurĭ și grădinĭ și care cîntă cînd e timpu a ploaĭe (
hyla [
viridis orĭ
arbóreal]). – Și
brotăcél, pl.
eĭ (Mold., Munt.),
burátic (Mold., după
bură) și
brostác (Bz.). V.
răcănel.brotac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brotác s. m.,
pl. brotácibrotac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)brotac m.
1. broască mică de coloare verde
(Hyla viridis); 2. lemnul scobit pe care stă capătul grindeiului (la o roată de moară). [Gr. vulg. BRÓTAKOS = clasic BÁTRAHOS: varianta Mold.
broátec a păstrat accentul primitiv].
brotac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BROTÁC, brotaci, s. m. (
Zool.) Broatec. — Probabil refăcut din
brotăcel (după modelul lui
gândac —
gândăcel etc.).