broscariță - explicat in DEX

broscariță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BROSCÁRIȚĂ, broscarițe, s. f. Denumire dată mai multor specii de plante erbacee acvatice cu flori hermafrodite, albe-verzui, dispuse în spice; notătoare (Potamogeton). – Broască + suf. -ariță.

broscariță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BROSCÁRIȚĂ, broscarițe, s. f. 1. Plantă erbacee acvatică, cu flori albe-verzui (Potamogeton natans); limba-apei. 2. Plantă erbacee acvatică, cu flori verzi și fructe care se desfac la maturitate în trei valve (Triglochin palustre); iarba-șerpilor. – Din broască + suf. -ariță.

broscariță (Dicționaru limbii românești, 1939)
broscáriță f., pl. e (d. broască). O algă (potamogéton natans).

broscariță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
broscáriță (notătoare) s. f., g.-d. art. broscáriței; pl. broscárițe

broscariță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
broscariță f. plantă ce crește prin apele stagnante și lin curgătoare (Potamogeton natans).

broscariță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BROSCÁRIȚĂ, broscarițe, s. f. Denumire dată mai multor specii de plante erbacee acvatice cu flori hermafrodite, albe-verzui, dispuse în spice; notătoare (Potamogeton natans). — Broască + suf. -ariță.