broască (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BROÁSCĂ, broaște, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ◊
Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ◊ Compus:
broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (
Testudo graeca și
hermanni), iar altele în apă (
Emys orbicularis).
II. 1. Compus:
broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui (
Potamogeton lucens).
2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (
Opuntia ficus indica).
III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. –
Lat. *brosca.broască (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)broáscă (-ște), s. f. –
1. Animal amfibiu batracian. –
2. Nopal (Opuntia ficus indica). –
3. Broscuță (sublinguală). –
4. Încuietoare la ușă; gaura cheii. –
5. Rindea lungă. –
6. Clin. –
7. Piese, organe sau părți ale unor ansambluri determinate, care servesc la susținerea altor piese, cum sînt suportul axei roții hidraulice; capitelul coloanelor, în construcțiile specifice. –
Mr. broască, megl. broască „broască țestoasă”.
Lat. *
brosca (Pușcariu 221; REW 1329; Candrea-Dens., 183; DAR);
cf. alb. breskë, it. rospo (
mil. arezz.
brosco), ladin.
rusk. Cuvîntul a fost considerat la început autohton (Miklosich,
Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau
der. din
gr. βρόθαϰος (Crețu 309). Pentru evoluția semantică de la „broască” la „încuietoare”,
cf. Rohlfs,
Quellen, 52 și Iordan,
BF, VI, 169; imaginea broscuței este proprie și
sp., ca și
fr. grenouillette, it. ranella. Din
rom. a trecut în
ngr. μπράσϰα (Meyer,
Neugr. Studien., 77; Murnu 36),
săs. bruaskë. Der. broscan, s. m. (broască);
broscănesc, adj. (de broaște);
broscar, s. m. (poreclă dată persoanelor care mănîncă broaște);
broscărie, s. f. (apă cu multe broaște);
broscărime, s. f. (cantitate de broaște);
broscaș, s. m. (
tîmplar, dulgher);
broschiță, s. f. (broderie cu fire în culori);
broscoaică, s. f. (broască);
broscoi, s. m. (broască; copil mic mucos;
Arg., pistol);
broscos, adj. (care are broaște din belșug);
broștesc, adj. (de broaște);
broștește, adv. (ca broaștele);
broștet, s. n. (cantitate de broaște).
broască (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BROÁSCĂ, broaște, s. f. I. Animal amfibiu din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, cu gura largă și ochii bulbucați
(Rana esculenta). Lac să fie (sau
de-ar fi) că broaște sunt destule (sau
se adună) (= prilej să fie, că amatori se găsesc). ◊
Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați.
A se face (sau
a se grămădi, a se lipi) broască la (sau
pe) pământ = a se piti, a se așterne la pământ pentru a nu fi zărit. ◊ Compuse:
broască-verde sau
broască-de-iarbă = broatec;
broască-râioasă sau
broască-buboasă = broască cu pielea acoperită de umflături din care, în caz de primejdie, se scurge un lichid iritant
(Bufo); broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat
(Testudo graeca și
ibera), iar altele în apă
(Emys orbicularis). II. 1. Mecanism de metal aplicat la o ușă, la un sertar etc., cu ajutorul căruia acestea se pot încuia.
2. Unealtă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane de la gura sondei.
3. (
Reg.) Umflătură sub piele.
4. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și frunze groase, cultivată la noi ca plantă de ornament
(Opuntia ficus indica). ◊ Compus:
broasca-apei = plantă erbacee acvatică, cu frunzele cufundate în apă și cu flori verzui
(Potamogeton lucens). –
Lat. *brosca.broască (Dicționaru limbii românești, 1939)broáscă (
oa dift.) f., pl.
ște (lat.
*brosca, mlat.
bruscus = rubeta, un fel de broască de unde și alb.
breškă, broască țestoasă, rudă cu vgr.
bátrahos; ngr. [d. rom.]
bráska; vfr.
bruesche, germ.
frosch, broască. V.
brotac). Un batracian care trăĭește de obiceĭ în bălți și mlaștinĭ. Ficus. Mecanizmu cu care se încuie ușa și în care intră cheĭa (V.
lacăt).
Olt. Rindea. Chist, tumoare, bolfă, modîlcă, unflătură pe supt pele saŭ înăuntru trupuluĭ (V.
jabă).
A te face broască, un fel de broască care-șĭ clocește oŭăle pe spinare și pare a fi rîioasă (
búfo cinéreus).
Broască țestoasă (saŭ
cu troacă), un fel de broască maĭ mare (chear maĭ mare de un metru) al căreĭ corp e apărat de un țest, troacă orĭ carapace (
testúdo).
broască (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)broáscă s. f.,
g.-d. art. broáștei; pl. broáștebroască (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)broască f.
1. mic animal amfibiu din ordinul batracienilor, cu pielea goală, linsă și moale, cu pântecele galben pătat cu negru, cu gura largă și cu ochii tare ieșiți dîn cap; corpul lor trece prin o metamorfoză: ou, mormoloc, animal perfect
(Rana); broască țestoasă, soiu de broască al cării corp e acoperit cu o teastă de solzi din care se prepară bagaua
(Testudo); broască râioasă, broască fără coadă, greoaie și urăcicasă, trăiește în locuri umede, unde se hrănește cu omizi
(Bufo cinereus); 2. încuietoare la ușă compusă din clanță, zăvor și cheie (aduce cu chipul unei broaște);
3. umflătură sub falcă (la vite);
4. Mold. orzișor la ochi și (la pl.) scrofule;
5. (de moară) Mold. V.
brotac; 6. pl. șurupelnițele teascului de vie;
7. ciocul cleștelui dogăresc;
8. floarea de la capătul stâlpilor unui bordeiu;
9. un fel de rândea;
10. (iron.) copil mic. [Lat. medieval BRUSCUS; sensurile metaforice fac aluziune la conformațiunea batracianului sau la unele părți ale corpului său: bot, gât, labe, ochi, pântece]. ║ adv. grămadă (ca o broască);
el cade înainte-i, se face jos broască PANN.
broască (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BROÁSCĂ, broaște, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ◊
Broască râioasă = gen de broaște cu pielea acoperită de negi, din care, în caz de primejdie, se elimină un lichid iritant. ◊
Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ◊ Compus:
broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat
(Testudo graeca și
hermanni), iar altele în apă
(Emys orbicularis). II. 1. Compus:
broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui
(Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament
(Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. —
Lat. *brosca.