brad (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care crește în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile și semințele în conuri (
Abies alba);
p. gener. nume dat coniferelor. ◊ Compuse:
bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (
Juniperus intermedia);
brad-negru sau
brad-roșu = molid. ◊ (În sintagma)
Apă de brad =
a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie;
b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de ienupăr. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (
1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (
1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor la nunți.
2. (
Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. –
Cf. alb. *bradh, bredh.brad (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)brad (-zi), s. m. –
1. Arbore din familia pinaceelor, Abies pectinata. –
2. Plantă, Hippuris vulgaris. –
Mr.,
megl. brad. Origine necunoscută. Este vorba probabil de un cuvînt provenit din substratul, posibil alpin, avînd în vedere zona caracteristică a acestui arbore.
Cf. numele dat bradului de galii din valea Padului, în Italia,
padus, desigur aparținînd aceleași familii (Pliniu, III,20), și care s-a păstrat în Rouergue,
pade. Este considerat în general drept autohton (Miklosich,
Slaw. Elem., 8; Hasdeu,
Col. Tr., 1873, p. 110; Philippide, II, 701; Pascu,
Arch. Rom., IX, 301), sau provenind din
alb. breth (Meyer 45; Cihac, II, 714; DAR), și în albaneză este considerat de obicei reprezentant al unei rădăcini indo-europene *
bras-dh (Jolk,
IF, XXX, 208; Capidan,
Raporturile, 521). Pornind de la ipoteza
alb., Graur,
Rom., LIII, 383, ajunge la concluzia că
brad este refăcut după
pl. brazi, și că forma autentică trebuie să fi fost *
braz, ceea ce nu pare a ne apropia mai mult de etimon. După Lahovary 315, este cuvîntul anterior limbilor indo-europenilor.
Der. brădancă, s. f. (fată sau femeie rudă a miresei);
brădar, s. m. (flăcău care duce bradul de nuntă, sau care joacă jocul acestuia);
brădet, s. n. (pădure de brazi);
brădiș, s. n. (pădure de brazi);
brădișoară, s. f. (specie de ieruncă, Tetrao bonasia);
brădișor, s. m. (brad mic; plantă, Iuniperus communis; plante care prin aspectul lor amintesc de cel al bradului, Lycopodium Selago, Lycopodium annotinum, Equisetum arvense, Equisetum maximum);
brădoaie, s. f. (albie, copaie);
brăduleț, s. m. (brad mic; gogoașă care se servește de ziua Sfîntului Toader, cînd tinerii se leagă prin frăție de cruce,
cf. frăție).
brad (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BRAD 1. Depr. de origine tectonică în
M-ții Apuseni, pe valea superioară a Crișului Alb, între
M-ții Bihor la N și
M-ții Metaliferi la S.
Supr.: 320 km
2. Relief colinar, intens fragmentat, și de terase. Cuprinde trei compartimente: Vîrfurile în NV, Hălmagiu-Vața, în partea centrală și Brad în SE.
Expl. de cărbune brun și
min. auro-argentifere.
2. Oraș în
depr. omonimă, în
jud. Hunedoara, pe Crișu Alb; 19.657
loc. (1991).
Expl. de
min. auro-argentifere încă din epoca romană (
sec. 2-3). Panificație, produse textile (
conf., tricotaje), mobilă, cherestea; ateliere de reparații. Centru pomicol. Stațiune climaterică. Muzeu al mineritului. Prima mențiune documentară în 1585. Victorie a țăranilor răsculați ai lui Horea (nov. 1784). Izbînda moților lui Avram (iun. 1849) împotriva trupelor ungare. În
com. Crișcior, biserică (
sec. 14), ctitoria cneazului Bâlea.
brad (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BRAD, Ion (
n. 1929, sat Pănade,
jud. Alba), scriitor român. Lirică militant-patriotică, mărturisind adeziunea la prefacerile socialismului („Cu sufletul deschis”, „Orga de mesteceni”) sau de rezonanță neoclasică („Ecce tempus”). Proză inspirată de lumea satului transilvan („Descoperirea familiei”).
brad (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia coniferelor, care crește în zona muntoasă, înalt, cu frunze în formă de ace de culoare verde închis, persistente
(Abies alba și
pectinata); p. ext. nume generic dat coniferelor. ◊
Apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru primenirea aerului în camere sau săli;
b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de jneapăn. ◊ Compuse:
bradul-ciumei = varietate de jneapăn cu fructe mici
(Juniperus intermedia); brad-negru sau
brad-roșu = molid. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad
(1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării etc. cu prilejul crăciunului sau al anului nou. ♦ Vârf sau crengi de brad
(1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor în timpul nunții.
2. (
Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei. –
Comp. alb. breth.brad (Dicționaru limbii românești, 1939)brad m., pl.
ĭ (lat.
bratus, un copac perpertuŭ verde, care, ca și vgr.
bráhty, un fel de ĭenupăr, și alb.
breth, art.
bredhi, vine d. ebr.
beroš, sirian
berot, ar.
brot, chiparis, înrudit cu vsl.
berza, mesteacăn. Ar putea veni și din alb.
bredhi, rom. pl.
brazĭ, apoĭ sing.
brad. V.
breaz). Un mare și impunător copac conifer rășinos perpetuŭ verde care-șĭ înalță trunchĭu vertical pînă la 50 de metrĭ și crește maĭ ales ma munte (
abíes alba sav
abies pectinata). Lemnu luĭ:
o masă de brad. Fig. Un brad de flăcăŭ, un flăcăŭ înalt, drept și robust. V.
molid, pin, cetină, sihlă, cucuruz, rășină, terebint.brad (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brad s. m.,
pl. brazibrad (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)brad m.
1. arbore rășinos totdeauna verde, foarte întrebuințat în tâmplărie și dulgherie; dintr’însul se scot materii rășinoase (ca terebentină, smoală, etc.), iar mugurii săi se aplică în medicină ca antiscorbutic
(Abies pectinata); 2. lemnul bradului:
masă de brad; 3. fig. țeapăn și arătos:
un brad de flăcău; 4. ramură de brad la mirese în ajunul cununiei și hora jucată cu acea ocaziune:
ziua de brad. [Albanez BREDHI].
brad (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Brad n.
1. comună în județul Roman: 3000 loc.;
2. comună cu o mănăstire în jud. Buzău: 3000 loc.;
3. orășel în comitatul Huniedora, situat în munții Zarandului, cu un gimnaziu românesc: 3000 loc.
brad (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care crește în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile și semințele în conuri
(Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ◊
Apă de brad =
a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie;
b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de ienupăr. ◊ Compuse:
bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici
(Juniperus intermedia); brad-negru sau
brad-roșu = molid. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor la nuntă.
2. (
Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. —
Cf. alb. *bradh, bredh.