bojoc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bojóc (bojóci), s. m. – Plămîn. –
Var. borjoc, bo(r)jog, bojic, s. n. (
Trans., buzunar). Origine obscură. Semantismul
var. trans. este în legătura cu
der. bojogar, s. m. (hoț, pungaș);
bojogăreală, s. f. (hoție, furt, pungășie);
bojogări, vb. (a pungăși);
bojogărie, s. f. (pungășie), care indică existența în cadrul etimonului a sensului dublu „plămîn” și „pungă”. Aceasta pare să ducă la
gr. βύρσα „pungă”, și să indice un intermediar
sl. sau
ngr., pentru a explica evoluția lui
s la
z, cf. rus. birža „pungă”. În acest caz,
var. borjoc s-ar apropia mai mult de etimon, iar intermediarul ar putea fi foarte bine
mag. borszak „pîntece”. Pentru semantism,
cf. foale. Totuși, DAR consideră că „bojoc” provine din
boșog și acesta de la
boașe „testicule”. În cazul lui „bojogar”, care a însemnat întotdeauna „hoț de buzunare”, DAR se bazează pe o explicație care are toate aparențele unei etimologii populare, și aplică acest nume hoților de bojoci de prin măcelării; însă este cert că bojocii sînt cel mai puțin furați din acestea. Este posibil să provină din același cuvînt
der. bojoțel sau
bojgățel, s. m. (elebor, Helleborus purpurascens);
bozățel, bozoțel, s. m. (varietate de elebor). Rebreanu folosește
blohotăi, s. f. (organe interne în general), și
bojotaie, s. f. (tăiere a porcului), care sînt neîndoios cuvinte proprii regiunii sale (
Trans. de Nord) și aflate în legătură cu etimonul
mag. pe care l-am menționat.