strună (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)strúnă (-ne), s. f. –
1. Coardă. –
2. Botar, zăbăluță. –
3. Flictenă.
Sl. (
bg.,
sb.)
struna (Cihac, II, 377; Miklosich,
Slaw. Elem., 46; Conev 73). –
Der. struni (
var. înstruni),
vb. (a întinde o coardă; a întinde pînza ferăstrăului de mînă; a acorda un instrument de coarde; a întinde arcul; a înfrîna calul; a subjuga, a înfrîna);
struneală, s. f. (pană, strunire).