bosumfla (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOSUMFLÁ, bosúmflu, vb. I.
Refl. (
Fam.) A-și manifesta supărarea încruntându-se și strângând buzele; a se îmbufna. –
Et. nec.bosumfla (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bosumflá (bosúmflu, bosumflát), vb. – A se supăra, a se îmbufna, a strînge din buze. –
Var. bozumfla, bosînfla, buzumfla. Prezența
v. prov. boudenfla, prov. budenfi, și
cat. botunflat, botinflat, indică existența unei compuneri romanice, întemeiată pe
inflare (›
rom. umfla) și pe *
bottum (›
rom. bot). Prin etimologie populară s-a făcut aproprierea de
buz(e) umflate, cf. expresia
a rămînea cu buzele umflate. După Moldovan 423, din
tc. busul „sever, amenințător”, contaminat cu
umfla.bosumfla (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOSUMFLÁ, bosúmflu, vb. I.
Refl. A-și arăta supărarea printr-o înfățișare posomorâtă; a se îmbufna. – Din
buză +
umfla.bosumfla (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!bosumflá (a se ~) (
fam.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
se bosúmflăbosumfla (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOSUMFLÁ, bosúmflu, vb. I.
Refl. (
Fam.) A-și manifesta supărarea încruntându-se și strângând buzele; a se îmbufna. —
Et. nec.