bold (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOLD, bolduri, s. n. (
Reg.)
1. Ac cu măciulie, ac cu gămălie. ♦ Vârf ascuțit. ♦ Cui de metal cu măciulie ornamentală.
2. Băț ascuțit cu care se îndeamnă vitele. ♦ Împunsătură, înțepătură (dată cu acest băț).
3. (
Înv.) Imbold.
4. (
Reg.) Element de construcție în arhitectura populară, în formă de stâlp sculptat, cu vârf ascuțit. – Din
sl. bodlı „ghimpe”.
bold (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bold (bólduri), s. n. –
1. Strămurare, strămurariță. –
2. (La albină și alte insecte) Ac. –
3. Vîrf ascuțit. –
4. Ac cu gămălie, ac, cui. –
5. Imbold.
Sl. bodli „spin” (Miklosich,
Lexicon, 35; Cihac, II, 21),
cf. bg. bodilo „ac, vîrf ascuțit”.
Der. boldan, s.n (vîrf, culme; tibia);
boldi, vb. (a împunge; a îmboldi; a căsca ochii);
boldiș, adv. (oblic, pieziș);
boldișcă, s. f. (secară);
boldui, vb. (a incrusta);
imbold, s. n. (stimulent, îndemn);
îmboldi, vb. (a înțepa; a îmboldi, a incita);
îmbolditor, adj. (care înțeapă).
Imbold este
der. postverbal de la
îmboldi, introdus artificial de literatură (
cf. fonetismul cu
i în loc de
î) și fără circulație populară. Din aceeași familie trebuie să facă parte
beldie, s. f. (prăjină subțire, par lung; tulpină), chiar dacă vocalismul prezintă vreo dificultate;
der. beldios, adj. (ațos);
beldete, s. m. (Olt, băț);
beldiță, s. f. (pește, Alburnus bipunctatus).
bold (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOLD, bolduri, s. n. (
Reg.)
1. Ac de mărime variabilă, cu o măciulie la unul din capete; (în special) ac cu gămălie. ♦ Vârf ascuțit. ♦ Cui de metal, ca o măciulie, servind ca podoabă.
Paftale cu bolduri (TEODORESCU).
2. Băț ascuțit cu care se îndeamnă la mers vitele. ♦ Împunsătură, înțepătură.
Dete bolduri boilor (POPESCU).
3. (
Înv.) Îndemn, imbold. – Slav (
v. sl. bodlı „ghimpe”).
bold (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)bold adj. invar. Aldin.
Literă bold – din
engl. boldbold (Dicționaru limbii românești, 1939)bold n., pl.
urĭ (vsl.
bodlĭ. V.
beldie, îmboldesc, ghĭold). Băț, vargă, strămutare, nuĭa de îmboldit vitele la mers. Ghiont, semn făcut cuĭva pe ascuns.
Fig. Îmboldire, îndemn, stimul. Ac cu gămălie de prins o haĭnă (est). Pinten fără duriță. Cuĭ bătut într’o plăsea. Paru care susține un cort. V.
fibulă.bold (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)bold1, -uri, s.n. –
1. Ac.
2. Vârf ascuțit.
3. Ac cu gămălie. – Din sl. boldĭ „ghimpe, spin„.
bold (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)bold2, -uri, s.n. – Prăvălie, dugheană: „Și-om mere în boldurele / Și ne-om cumpăra curele” (Memoria 2001: 104). – Din magh. bolt „prăvălie„.
bold (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bold1 s. n.,
pl. bólduribold (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bold2 adj. invar.bold (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bold n.
1. acul unor insecte;
2. Mold.
ac cu gămălie; 3. furcă de împuns vitele;
4. fig. îndemn, stimulent:
sub boldul unui dor AL.;
5. fierul ce se pune în capul fusului morii;
6. pl. țăpuși la o casă țărănească. [Slav. BODLĬ].