boieri (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOIERÍ, boieresc, vb. IV.
1. Tranz. (
Înv.) A conferi cuiva titlul de boier, a da cuiva o boierie.
2. Refl. (
Fam.) A trăi, a se comporta ca un boier, a avea pretenții de boier. – Din
boier.boieri (Dicționar de argou al limbii române, 2007)boieri, s. m. pl. (intl.) judecători; complet de judecată.
boieri (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOIERÍ, boieresc, vb. IV.
1. Tranz. A ridica pe cineva la rangul de boier.
2. Refl. Fig. A trăi sau a se comporta ca un boier, disprețuind munca. – Din
boier.boieri (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)boierí (a ~) (
înv.,
fam.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. boierésc, imperf. 3
sg. boiereá; conj. prez. 3
să boiereáscăboierì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)boierì v.
1. a face pe cineva boier (punându-l în slujbă);
2. a da cuiva rangul de boier;
3. a se fuduli, a se lenevi.
boieri (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOIERÍ, boieresc, vb. IV.
1. Tranz. (
Înv.) A conferi cuiva titlul de boier, a da cuiva o boierie.
2. Refl. (
Fam.) A trăi, a se comporta ca un boier, a avea pretenții de boier. — Din
boier.