boem - explicat in DEX

boem (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BOÉM¹, -Ă, boemi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Boemiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Boemiei sau populației ei, privitor la Boemia sau la populația ei. – Din n. pr. Boemia (derivat regresiv).

boem (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BOÉM², -Ă, boemi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care duce o viață dezordonată, neconformă conveniențelor sociale. 2. Adj. Care corespunde firii sau felului de viață caracteristic boemilor² (1). 3. S. f. Mediu în care trăiesc boemii² (1); viață dusă de boemi² (plină de privațiuni, dezordonată). – Din fr. bohème.

boem (Dicționar de neologisme, 1986)
BOÉM, -Ă s.m. și f. Om dezordonat, lipsit de mijloace, de siguranța zilei de mâine. // adj. Care corespunde firii sau felului de viață caracteristic unui asemenea om. [Pron. bo-em. / < fr. bohème].

boem (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BOÉM, -Ă I. s. m. f. om, artist dezordonat, lipsit de mijloace materiale, fără siguranța zilei de mâine. II. adj. care corespunde firii, felului de viață caracteristice unui boem (I). III. s. f. mediu în care trăiesc boemii (I), viață de boem. (< fr. bohème)

boem (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BOÉM¹, -Ă, boemi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Boemiei sau populației ei, privitor la Boemia sau la populația ei. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Boemiei. – Lat. lit. Bohemus.

boem (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BOÉM², -Ă, boemi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, mai ales literat sau artist, care duce o viață neregulată, disprețuind conveniențele sociale. 2. Adj. Care corespunde firii sau felului de viață caracteristic boemilor² (1). – Fr. bohème.

boem (Dicționaru limbii românești, 1939)
boém V. bohem.

boem (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
boém (din Boemia, de artist) adj. m., s. m., pl. boémi; adj. f., s. f. boémă, pl. boéme

boem (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BOÉM¹, -Ă, boemi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Boemiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Boemiei sau boemilor (1), privitor la Boemia ori la boemi. — Din n. pr. Boemia (derivat regresiv).

boem (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BOÉM², -Ă, boemi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană nonconformistă (de obicei artist sau scriitor) care duce o viață dezordonată. 2. Adj. Care corespunde firii sau felului de viață caracteristic boemilor² (1). 3. S. f. Mediu în care trăiesc boemii² (1); viață dusă de boemi² (plină de privațiuni, dezordonată). — Din fr. bohème.