bodârlău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BODÂRLẮU, bodârlăi, s. m. (
Ornit.) Cufundar. ◊ Compus:
bodârlău-cu-ferăstrău = pasăre de baltă înrudită cu rața, având zimții laterali ai ciocului asemănători cu dinții de ferăstrău (
Mergus merganser). –
Et. nec.bodârlău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bodârlắu, (bodârlắi), s. m. – Cufundar, Colymbus glacialis. –
Var. bodârlan. Origine incertă, probabil expresivă. Din
mag. bujdorló, după Drăganu,
Dacor., 334; formă care ar justifica fonetismul
rom., din
mag. bukdar „cufundar”,
der. de la
bukdolni „a se cufunda” (
cf., Cihac, II, 483 și DAR).
Der. bodârlău, s. n. (închisoare), al cărui semantism se explică prin imaginea, proprie limbajului argotic, care confundă faptul de „a merge la închisoare” cu acela de „a se cufunda”;
modârlan, s. m. (bădăran, mârlan).
bodârlău (Dicționar de argou al limbii române, 2007)bodârlău, bodârlăi s. m. (intl.) închisoare.
bodârlău (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BODÂRLẮU, bodârlăi, s. m. (
Ornit.) Cufundar
(a). ◊ Compus:
bodârlău-cu-ferăstrău = pasăre de baltă înrudită cu rața, având zimții laterali ai ciocului asemănători cu dinții de ferăstrău (
Mergus merganser).
bodârlău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bodârlắu s. m.,
art. bodârlắul; pl. bodârlắi, art. bodârlắiibodârlău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bodârlău m.
1. soiu de rață, cu pene negre și cioc ascuțit, ce mereu se afundă în apă
(Colymbus); 2. pop. temniță:
hoții merg la bodârlău. [Ung. BUKDARLÓ, din
bukdalni, a se cofunda].
bodârlău (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BODÂRLẮU, bodârlăi, s. m. (
Ornit.) Cufundar. ◊ Compus:
bodârlău-cu-fierăstrău = pasăre de baltă înrudită cu rața, având zimții laterali ai ciocului asemănători cu dinții de fierăstrău
(Mergus merganser). —
Et. nec.