bocciu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOCCÍU, -ÍE, boccii, adj. (
Pop. și
fam.; despre oameni) Care are trăsături grosolane, urâte. ◊
Nas bocciu = nas urât. ♦
Fig. (Substantivat; rar) Bădăran. – Din
tc. bokçu „ticălos”.
bocciu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)boccíu (boccíi), s. m. –
1. Latrinar, vidanjor. –
2. Grosolan, necioplit.
Tc. boǵçi (Șeineanu, II, 55).
bocciu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOCCÍU, -ÍE, boccii, adj. (Despre oameni) Care are trăsături grosolane, urâte. ♦
Fig. (Substantivat) Bădăran; om prost, nerod. –
Tc. bokçi.bocciu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)bocciu, -ie, boccii adj. (pop.) urât, cu trăsături grosolane
bocciu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)boccíu (
fam.)
adj. m.,
f. boccíe; pl. m. și
f. boccíibocciu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bocciu (bucciu) m.
1. cel ce taie vitele la zalhana;
2. fig. mitocan:
nu face pentru d-ta să stai între boccii CAR. [Învechit
bocciu, curățitor de latrine = turc. BOKČY]. ║ a.
fam. 1. grosolan, ordinar vorbind de oameni sau de lucruri;
2. Mold.
bucciu la cap, gros, tâmpit.
bocciu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOCCÍU, -ÍE, boccii, adj. (
Pop. și
fam.; despre oameni) Care are trăsături grosolane, urâte. ◊
Nas bocciu = nas urât. ♦
Fig. (Substantivat; rar) Bădăran. — Din
tc. bokçu „ticălos”.
bocciŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)boccíŭ, -ie adj. (turc.
bočky).
Triv. Grosolan, ordinar:
om, lucru bocciŭ. S.m.
Vechĭ. Curățitor de latrine (
bucciŭ). Tăĭetor de vite, parlagiŭ.