bobârnac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOBÂRNÁC, bobârnace, s. n. Lovitură dată peste nas, peste ureche etc. prin destinderea degetului arătător sau mijlociu după ce a fost încordat pe degetul mare. ♦
Fig. Aluzie răutăcioasă, înțepătură la adresa cuiva. –
Et. nec.bobârnac (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOBÂRNÁC, bobârnace, s. n. Lovitură dată cu degetul mijlociu încovoiat, apăsat sub cel mare și destins apoi brusc. ♦
Fig. Aluzie răutăcioasă.
bobârnac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bobârnác s. n.,
pl. bobấrnacebobârnac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bobârnac n.
1. lovitură cu degetul pus așa sub policar în cât scapă de sub dânsul cu violență;
2. fam. mustrare, imputare:
a căpăta câteva bobârnace. [Origină necunoscută].
bobârnac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOBÂRNÁC, bobârnace, s. n. Lovitură dată peste nas, peste ureche etc. prin destinderea degetului arătător sau mijlociu după ce a fost încordat pe degetul mare. ♦
Fig. Aluzie răutăcioasă, înțepătură la adresa cuiva. —
Et. nec.