bob (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOB1, (
1)
boabe, s. n. (
2, rar
1)
bobi, s. m. 1. S. n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (
2). ◊
Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit.
Din bob în bob = amănunțit.
Bob numărat = întocmai, exact. ◊
Expr. A da (sau
a ghici)
în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte.
Bob de nisip. 2. S. m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (
Vicia faba); măzăriche (
I). ♦
P. restr. Sămânța acestei plante. – Din
sl. bobŭ.bob (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOB2, boburi, s. n. Sanie cu un rând suplimentar de tălpici în față, care, dirijate (cu ajutorul unui volan sau în alt mod), servesc la cotit. ♦ Sportul practicat cu acest fel de sanie; bobslei. – Din
engl.,
fr. bob[sleigh].
bob (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOB3, boburi, s. n. Instalație pentru ridicarea materialelor de construcție. –
Et. nec.bob (Dicționar de neologisme, 1986)BOB1 Sanie de mai multe persoane, care se poate conduce cu un volan sau cu două cabluri, fiind folosită mai ales la concursuri. ♦ Sport practicat cu această sanie; bobslei. [Pl.
-buri. / cf. engl., fr.
bobsleigh].
bob (Dicționar de neologisme, 1986)BOB2 s.n. Elevator cu turn pentru ridicarea betonului și a altor materiale la înălțimea schelelor. [Pl.
-buri. / < engl.
bob].
bob (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bob (-oábe), s. n. –
1. Boabă, boabă făinoasă. –
2. Numele celor 41 de boabe (alteori de porumb) cu care ghicitoarele obișnuiesc să prezică viitorul. –
3. Grăunte în general. –
4. (Înv.) Sămînță. –
5. Strop, pic, cantitate minimă.
Mr.,
megl. bob „fasole”.
Sl. bobŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 15;
Lexicon, 34);
cf. bg.,
rus. bob. În prima sa accepție, nu are
pl.; în a doua, se folosește numai la
pl.,
bobi. Pe baza
pl. n. boabe, care se folosește în celelalte cazuri, s-a format din nou un
f. boabă, care coincide cu
sb. boba. Der. boabă, s. f. (grăunte; bob; strop, pic, cantitate minimă);
boambă, s. f. (grăunte; bob);
bobăreasă și (prin contaminare cu
babă) băbăreasă,
s. f. (ghicitoare, prezicătoare);
bobi, vb. (a ghici);
bobic, s. n. (bulgăre);
bobică, s. f. (oală, vas rotund);
bobiște, s. f. (teren cultivat cu bob);
bobiță, s. f. (boabă; grăunte; vuietoare, Empetrum nigrum; plantă, Paris quadrifolia),
cf. sb. bobica „boabă”;
bobițar, s. m. (
Trans., coacăz);
bobitoare, s. f. (prezicătoare);
bobos, adj. (cu mult bob);
popic, s. n. (bilă folosită la jocul de popice; joc de popice);
popicar, s. m. (proprietar de popicărie; jucător de popice);
popicărie, s. f. (sală de popice).
Popic, de la
bobic, trebuie să se fi spus la început pentru bila cu care se joacă; astăzi se spune curent despre jocul în sine, și de fiecare din cele nouă bucăți de lemn cilindrice ale acestuia, poate datorită unei confuzii, glumețe sau inconștiente, cu
popă, nume care se dă de obicei piesei centrale. Trebuie să semnalăm că ar fi posibilă o explicație diferită, dat fiind existența lui
bobic, s. m., care se folosește în
Munt. cu sensul de „prăjină, băț”. – Din
rom. trebuie să provină
țig. sp. bobi „bob” (Besses 37).
bob (Marele dicționar de neologisme, 2000)BOB1 s. n. 1. sanie de metal foarte joasă și îngustă, pentru două sau patru persoane, prevăzută în față cu două patine mobile, condusă cu ajutorul unui volan sau al unor „fise”, la concursuri pe pante special amenajate. 2. sport practicat cu această sanie; bobslei. (< engl., fr.
bob/sleigh/)
bob (Marele dicționar de neologisme, 2000)BOB2 s. n. elevator cu turn pentru ridicarea unor materiale de construcție la înălțimea schelelor. (< engl.
bob)
bob (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BOB, Ioan (1739-1830,
n. sat Orman,
jud. Cluj),episcop unit din Transilvania. Reprezentant al românilor în Dieta Transilvaniei din 1790-1791. Împreună cu episcopul ortodox Gherasim Adamovici, a patronat al doilea
Supplex Libellus Valachorum, din 1792, afirmînd postulatele națiunii române. Autor al unui dicționar româno-latino-maghiar.
bob (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BOB1 (‹
sl.)
s. n.,
s. m. 1. S. m. Plantă erbacee anuală din familia leguminoaselor, cu tulpina înaltă de 80-120 cm, fistuloasă, cu frunze penat-compuse, flori albe sau roze și fructe păstăi mari, pieloase (
Vicia faba); originară din Asia, este cultivată pentru nutreț.
2. S. n. Fructul bobului (
1) și mai ales sămînța lui comestibilă (scoasă din păstaie). ♦
P. analog. Fruct sau sămînță a unor plante, mai ales a cerealelor; grăunte.
3. S. m. pl. Boabe (
2) cu care se ghicește viitorul. ♦
Expr. A da în bobi = a face pretinse prevestiri cu ajutorul bobilor.
4. S. n. Obiect de forma unui bob (
2), izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare; fir (de nisip), strop (de apă).