bobornic - explicat in DEX

bobornic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BOBÓRNIC, bobornici, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, groasă, cu frunze cărnoase și cu flori albastre (Veronica beccabunga). – Et. nec.

bobornic (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
BOBÓRNIC s. n. Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, înaltă de 10-60 cm, cu frunze opuse, flori albastre dispuse în racem și fructul o capsulă (Veronica beccabunga).

bobornic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BOBÓRNIC, bobornici, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, groasă și găunoasă și cu flori albastre (Veronica beccabunga).

bobornic (Dicționaru limbii românești, 1939)
bobórnic și bobóvnic m. (vsl. bobovnikŭ, d. bobovŭ, de bob, bobŭ, bob; sîrb. bobovnik, rus. bobóvnik). O plantă scrofulariacee cu florĭ albastre și fruct capsular care crește pin locurĭ băltoase (veronica [nu véro-] beccabunga).

bobornic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bobórnic s. m., pl. bobórnici

bobornic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bobornic m. plantă cu florile albastre al cării fruct e o capsulă umflată și rotundă (Voronica beccabunga). [Slav. BOBOVNIK, de unde variantele blabornic, bobâlnic, bobovnic și bribornic].

bobornic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BOBÓRNIC, bobornici, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, groasă, cu frunze cărnoase și cu flori albastre (Veronica beccabunga). — Et. nec.