boală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOÁLĂ, boli, s. f. 1. (La om și la animale) Modificare organică sau funcțională a echilibrului normal al organismului; proces patologic care afectează organismul; maladie, afecțiune, beteșug. ◊
Boala somnului = boală infecțioasă gravă transmisibilă prin înțepătura muștei țețe.
Boala papagalilor = psitacoză. ◊ (
Pop.)
Boala copiilor = epilepsie.
Boală lungă (sau
mare) = febră tifoidă.
Boală seacă = tuberculoză pulmonară.
Boală de zahăr = diabet. ◊
Expr. A băga pe cineva în (
toate)
boale(
le) = a supăra, a irita, a enerva pe cineva, a face pe cineva să sufere din punct de vedere moral, a-l face să se simtă prost. ♦ (La plante, la vin etc.) Modificare organică, patologică sau biochimică.
2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, leneșe, nărăvașe. 3, (
Fam.) Capriciu, pasiune pentru ceva (sau cineva). ◊
Expr. A avea boală pe cineva = a avea ciudă, necaz, pică, invidie pe cineva. [
Pl. și:
boale] – Din
sl. bolĩ.