bionic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BIÓNIC, -Ă, bionici, -ce, s. f.,
adj. 1. S. f. Denumire dată preocupărilor privitoare la dispozitivele şi mecanismele din sistemele vii, în scopul găsirii unor modele pentru ştiinţele tehnice. ◊ (În sintagma)
Bionică informațională= ramură a bionicii care studiază mecanismele de recepție, stocare, prelucrare și transmitere a informației la sistemele biologice în vederea transpunerii lor în tehnica informațională.
2. Adj. De bionică (
1). [
Pr.:
bi-o-] – Din
fr. bionique.bionic (Dicționar de neologisme, 1986)BIÓNIC, -Ă adj. Referitor la bionică. [< fr.
bionique].
bionic (Marele dicționar de neologisme, 2000)BIÓNIC, -Ă I.
adj. referitor la bionică. II. s. f. știință care studiază procesele biologice și structura organismelor vii, cu scopul de a găsi în ele modele pentru tehnică; biotehnică. (< fr.
bionique)
bionic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BIÓNIC, -Ă, bionici, -ce, adj. 2. De bionică (
1). [
Pr.:
bi-o-] – Din
fr. bionique.bionic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BIÓNIC, -Ă, bionici, -ce, adj.,
s. f. 1. S. f. Disciplină care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii. ◊ (În sintagma)
Bionică informațională = ramură a bionicii care studiază mecanismele de recepție, stocare, prelucrare și transmitere a informației la sistemele biologice în vederea transpunerii lor în tehnica informațională.
2. Adj. De bionică (1). [
Pr.:
bi-o-] — Din
fr. bionique.