bina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BINÁ, binale, s. f. Clădire în construcție sau în reparație. ♦ (
Înv.) Clădire, construcție (de dimensiuni mari). – Din
tc. bina.bina (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)biná (binále), s. f. – Clădire în construcție. –
Mr. binae. Tc. bina (Roesler 589; Șeineanu, II, 52; Lokotsch 307; Ronzevalle 51);
cf. ngr. μπινᾶς,
bg. bina. –
Der. binagiu, s. m. (antreprenor de construcții).
bina (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BINÁ, binale, s. f. Clădire în construcție sau în reparație; șantier. ♦ (
Înv.) Clădire. –
Tc. bina.bina (Dicționaru limbii românești, 1939)biná f. (turc. [d. ar.]
bina, edificiŭ, corpu uneĭ corăbiĭ). Edificiŭ (maĭ ales mare) în timpu construiriĭ saŭ și pe urmă.
Vechĭ. Rar. Cherestea.
bina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)biná s. f.,
art. bináua, g.-d. art. binálei; pl. binále, art. binálelebinà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)binà f. clădire, construcțiune (luată în întreprindere):
o bina cu patru odăi AL. [Turc. BINÁ].
bina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BINÁ, binale, s. f. Clădire în construcție sau în reparație. ♦ (
Înv.) Clădire, construcție (de dimensiuni mari) — Din
tc. bina.