bi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BI- Element de compunere însemnând „de două ori”, „dublu”, care servește la formarea de adjective și substantive. – Din
fr. bi-bi (Dicționar de neologisme, 1986)BI- Element prim de compunere savantă care are semnificația „de două ori”, „dublu”. [Var.
bis- / cf. fr., it.
bi- < lat.
bis – de două ori].
bi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bi- Prefix de origine
neol., care indică în principiu reduplicarea ideii exprimate în continuare. În practică, însoțește adesea cuvinte care, ele singure, nu sunt folosite în
rom.:
bicolor, bilinguu, biman, bimestru, etc. față de formațiile pe baza cuvintelor care au și uz independent:
bilateral, bimensual, bioxid, etc.
Lat. bis mai ales prin intermediul
fr. bi-.bi (Marele dicționar de neologisme, 2000)BI-/BIS- elem. „doi”, „de două ori”, „dublu”. (< fr.
bi-, bis-, cf.
lat. bis)
bi (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)Bi 1. Simbol chimic pentru
bismut.
2. Simbol pentru
biot.bi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BI- Element de compunere însemnând „de două ori”, „dublu”, care servește la formarea unor adjective și a unor substantive. –
Fr. bi- (
lat. lit. bis).bi (Dicționaru limbii românești, 1939)*bi- V.
bis-.bi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BI- Element de compunere însemnând „de două ori”, „dublu”, care servește la formarea de adjective și substantive. — Din
fr. bi-.