bețiv - explicat in DEX

bețiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BEȚÍV, -Ă, bețivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are viciul beției (1); (om) alcoolic, băutor. – Cf. lat. *bibitivus.

bețiv (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
BEȚIV alconaut, basculant, burete, butoi fără fund, carmolist, cititor, drojdier, linginer, paharnic, pilaci, pilangiu, prunar, schior, sticlar, sugaci, sugativă.

bețiv (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BEȚÍV, -Ă, bețivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are patima beției. 2. Adj. (În expr.) Muscă-bețivă = musculiță care trăiește în roiuri în jurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris). – Din bețiu (rar folosit,<lat. *bibitivus) + suf. -iv.

bețiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
bețív, -ă adj. (d. beat, beți ca vsl. piĭanivŭ, d. piti, a bea). Care bea mult vin și alte băuturĭ îmbătătoare.

bețiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bețív adj. m., s. m., pl. bețívi; adj. f., s. f. bețívă, pl. bețíve

bețiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bețiv a. și m. care bea peste măsură, care are patima sau darul beției.

bețiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BEȚÍV, -Ă, bețivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are viciul beției (1); (om) alcoolic, băutor. — Cf. lat. *bibitivus.