beschie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÉSCHIE, beschii, s. f. Ferăstrău format dintr-o pânză lată, prevăzut cu două mânere pentru a putea fi acționat de două persoane. [
Var.:
béșchie s. f.] –
Cf. bg. bičkija.beschie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)béschie (béschii), s. f. – Ferăstrău de mînă.
Var. bestie, bișchie; bașchie, s. f. (instrument cu care dulgherii strîng cercurile la butoaie).
Tc. biçki „cuțit, ferăstrău de mînă” (DAR, Scriban), de unde
bg.,
sb. bičkiia, mag. bicska; cf. briceag.beschie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÉSCHIE, beschii, s. f. (
Reg.) Ferăstrău cu lamă lată, cu câte un mâner de lemn la fiecare capăt. –
Comp. bg. bičkija.beschie (Dicționaru limbii românești, 1939)beschíe V.
beșchie.beschie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)béschie (fierăstrău)
(-chi-e) s. f.,
art. béschia (-chi-a), g.-d. art. béschiei; pl. béschii, art. béschiile (-chi-i-)beschie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÉSCHIE, beschii, s. f. Fierăstrău format dintr-o pânză lată, prevăzut cu două mânere pentru a putea fi acționat de două persoane. [
Var.:
beșchie s. f.] —
Cf. bg. bičkija.