berbință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BERBÍNȚĂ s. f. v. bărbânță.berbință (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)berbínță (berbínțe), s. f. –
1. Vas, putină, mai ales pentru a păstra brânza. –
2. (Înv.) Taxă de intrare în breasla cizmarilor. –
3. Larvă de furnici.
Mag. berbence, de unde provine și
rut. berbenicja (Cihac, II, 481; Gáldi,
Dict., 84; Treml,
Hung. Jb., II, 296). Miklosich,
Fremdw., 77 și
Wander., 12, cred că termenul
rut. provine din
rom.; urmînd pe același drum, Drăganu,
Dacor., VI, 262, respinge ideea că
mag. poate fi sursa cuvîntului
rom.; dar fără a oferi altă explicație mai plauzibilă; iar în
Dacor., VII, 216, se referă la
sl. ber „contribuție”,
cf. bir.berbință (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BERBÍNȚĂ s. f. v. bărbânță.berbință (Dicționaru limbii românești, 1939)berbínță (sud) și
bărbî́nță și
brăbință (nord) f., pl.
e (ung.
berbence și
börbönce, butoiaș; rut.
berbenicea). Putinică de pus brînză, lapte ș.a.
Prov. Cînd e brînză, nu-i berbință, cînd aĭ una, n’ai alta, totdeauna îți lipsește ceva. Butoĭaș (de vin, de rachiŭ).
Mold. Vechĭ. Taxa pe care o plătea cel ce vrea să intre în breasla cĭobotarilor.
berbință (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)berbínță, s.f. – v. bărbânță.
berbință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)berbință f. putineiul în care se frământă cașul:
când e brânză nu-i berbință. [Ung. BERBENCE].
berbință (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BERBÍNȚĂ s. f. v. bărbânță.