belcĭugat - explicat in DEX

belciugat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BELCIUGÁT, -Ă, belciugați, -te, adj. (Pop.; despre coarnele animalelor) Încârligat, încovoiat (în formă de spirală). – Belciug + suf. -at.

belciugat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BELCIUGÁT, -Ă, belciugați, -te, adj. (Pop., despre coarnele animalelor) Încârligat, încovoiat. – Din belciug + suf. -at.

belciugat (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
belciugát, -ă, adj. – Îndoit, încovoiat. (ref. la oi) „Cu coarnele cârligate așa de tare, încât i se bagă în ochi” (Precup 1926: 24). – Din belciug + -at.

belciugat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
belciugát (pop.) adj. m., pl. belciugáți; f. belciugátă, pl. belciugáte

belciugat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
belciugat a. încovoiat, rotund: coarne belciugate.

belciugat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BELCIUGÁT, -Ă, belciugați, -te, adj. (Pop.; despre coarnele animalelor) Încârligat, încovoiat (în formă de spirală). — Belgiug + suf. -at.

belcĭugat (Dicționaru limbii românești, 1939)
belcĭugát, -ă adj. (d. belcĭug). Încovoiat, încolăcit (mai ales vorbind despre coranele berbecilor). – Și îmb-. În Olt. și încĭubelcat (Arh. Ian. 1924, 28).