bei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BEI, bei, s. m. Guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu otoman. ♦ Titlu dat de turci domnilor țărilor românești;
p. ext. prinț oriental. – Din
tc. bey.bei (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)béi (béi), s. m. –
1. Titlu nobiliar al Imperiului Otoman, rezervat guvernatorilor de provincii sau domnitorilor vasali ai Imperiului. Din punctul de vedere al administrației otomane, era și titlu al domnitorilor din
Munt. și
Mold. –
2. Unghi concav la arșice. –
Mr. bei. Tc. beg sau
bey (Roesler 589; Șeineanu, II, 43; Lokotsch 282),
cf. ngr. μπέης,
alb. bek, bg. bei.bei (Dicționar de argou al limbii române, 2007)bei, beiuri, s. n. partea plină a arșicului de miel (
câștigătoare în jocul de copii „siciu-bei”).
bei (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BEI (‹
tc.)
s. m. 1. Titlu nobiliar în țările din Orientul Apropiat și Mijlociu. A circulat și sub formele de
beg și
bek. 2. (În
ev. med. în
Imp. Otoman) Guvernator al unei provincii turcești sau al unui teritoriu supus turcilor.
3. (În
sec. 19-20, în Turcia) Titlu acordat unor ofițeri superiori și unor înalți funcționari.
4. (Între 1705 și 1957, în Tunisia) Titlu purtat de conducătorul ereditar.
bei (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BEI’AN, oraș în NE Chinei (Heilongjiang), la N de Harbin; 440,5 mii
loc. (1986, cu suburbiile). Nod de comunicații.
Expl. de huilă și
min. de fier.
Ind. constr. de mașini și chim.
bei (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BEI, bei, s. m. 1. (
Înv.) Guvernator al unui oraș sau al unei provincii turcești sau supuse turcilor. ♦ Titlu dat de turci domnilor țărilor românești;
p. ext. prinț.
2. Demnitar sau guvernator al unui principat autonom supus unei suveranități străine.
Beiul Tunisiei. –
Tc. bey.beĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)beĭ m. (turc.
beĭ. V.
beg). Guvernator al uneĭ provinciĭ saŭ al unuĭ oraș turcesc (cu rol de pașă cu un singur tuĭ). Titlu dat de Turcĭ domnilor româneștĭ. Titlu onorific maĭ mic decît decît
pașă (care se dă numaĭ Turcilor). La arșic (în Munt. vest), partea în formă de S, numită și
domn (opusă armașului. V. sicĭ
).bei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bei s. m.,
pl. bei, art. béiibei (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BEI, bei, s. m. Guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu Otoman. ♦ Titlu dat de turci domnilor Țărilor Române;
p. ext. prinț oriental. — Din
tc. bey.