behaviorism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BEHAVIORÍSM s. n. Teorie care pune la baza psihologiei comportarea nediferențiată a omului și animalului față de un stimulent exterior organismului; comportamentism. [
Pr.:
-vi-o-] – Din
engl. behaviorism, fr. béhaviorisme.behaviorism (Dicționar de neologisme, 1986)BEHAVIORÍSM s.n. Concepție psihologică, mecanicistă și agnostică, care consideră drept obiect al psihologiei comportamentul exterior, eliminând conștiința; comportamentism. [Pron.
-vi-o-. / < engl.
behaviourism, fr.
béhaviorisme, cf. engl.
behaviour – comportare].
behaviorism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)behaviorísm (angl.) [
beha pron.
biheĩ]
(-vi-o-) s. n.
behaviorism (Marele dicționar de neologisme, 2000)BEHAVIORÍSM s. n. concepție care consideră psihologia ca știință a comportamentului, ignorând conștiința; comportamentism. (< engl.
behaviourism, fr.
béhaviorisme)
behaviorism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BEHAVIORÍSM (‹
fr. {i}; {s}
engl. behaviour „comportament”)
s. n. Curent psihologic întemeiat de psihologul american J.B. Watson (1913), care reduce psihologia la studiul comportamentului, al relației dintre stimul și răspuns, eliminînd din cîmpul cercetării psihologice conștiința, fenomenele vieții psihice interioare.
behaviorism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BEHAVIORÍSM s. n. Curent psihologic centrat pe studiul comportamentului, al relației exterioare stimul-răspuns; comportamentism. [
Pr.:
biheĭ-vi-o-] — Din
engl. behaviorism, fr. béhaviorisme.