lăun (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lăún (-ni), s. m. – Plantă, Myriophyllum verticillatum. Origine obscură. Pare cuvînt înrudit cu
vb. la „a spăla” (după Bogrea,
Dacor., II, 667, prin intermediul unui
lat. *
lavōnem „spălătorie”; mai curînd cu ajutorul
suf. expresiv -
un, cf. băuna, găunos etc.). Este plantă care crește în ape stătătoare; dar formarea cuvîntului e puțin clară. –
Der. lăunos, adj. (murdar);
Lăunele, s. f. pl. (rîu în
Olt.), al cărui nume este vizibil identic cu cuvintele anterioare (după Iordan,
Rum. Toponomastik, 141,
cf. DAR, din
lat. leonem).